Am scris deja despre minunatele dulceţuri de casă, dar n-am menţionat cât de mult mi-a plăcut să desenez şi colorez în acuarelă etichetele.

În ultima vreme simt tot mai apăsător cum din cauza conectării la lumea virtuală (a se citi “Internet”) gândurile îmi devin virtuale şi se pierd. Iar când gândurile reuşesc să-mi evadeze din virtual în realitatea materialităţii, e atât de plăcut reconfortant! Deşi au ajuns să fie şi ele “virtualizate” (scanate şi transformate în informaţie digitală), desenele astea mici au existat prima dată în lumea reală şi s-au şi materializat într-un final, fiecare într-o “faţă de dulceaţă”.

Un principiu bun în viaţă e să-ţi respecţi promisiunile făcute, iar atunci când le faci copiilor, ai face bine să te ţii de ele. Copiii cresc şi nu uită uşor ce li s-a promis. Mi-aduc şi-acum aminte de macaraua de jucărie pe care a promis tatăl meu că mi-o va face cadou. N-o văzusem niciodată, cred că imaginea cu macaraua e doar în mintea mea pentru că poate nici nu exista o macara de jucărie pe vremea aceea în România. I-am cerut tatălui meu să-mi aducă aşa ceva şi el a zis că o va face. Dar tatăl meu nu e un om rău, poate a uitat sau n-a găsit. Nu-i port pică, dar – uite că – n-am uitat de macara.

Când Voicu Bojan mi-a povestit despre promisiunea pe care le-a făcut-o celor doi copii din dotare (să tipărească o carte cu poveşti cu hamsteri până la Crăciun) şi m-a rugat să-l ajut, involuntar mi-am adus aminte de macara. Voicu avea nevoie de zece ilustraţii, pentru poveştile pe care deja le scrisese. Zece poveşti despre hamsteri care au existat şi trăit (unii chiar mai trăiesc) în casa familiei Bojan. Din păcate n-aveam cum să-l ajut: timpul era scurt, iar eu desenez rar, de plăcere şi fără spor sau cunoştinţe de desen deosebite. În schimb, mi-a venit o altă idee şi anume de a apela la un alt fel de cunoştinţe: nouă prieteni ilustratori talentaţi, pe care urma să-i rugăm să facă fiecare câte un desen. Nouă şi nu zece, pentru că m-am încumetat şi eu să mă alături găştii cu o ilustraţie. Cei care au desenat pentru poveştile minunate scrise de Voicu sunt:

Ana-Maria Gruia, Camelia Popa, George Roşu, Kovacs Katalin, Lucia Mărneanu, Maria Surducan, Mircea Drăgoi, Paul Mureşan, Răzvan Anton, Bogdan Stănescu

Fiecare dintre cei zece a primit o poveste, fără să ştie ce-au primit ceilalţi. Când mi-am primit-o pe a mea, mi-am “primit-o” ! … Era o poveste despre cum Dumnezeu (după ce a creat oamenii, animalele şi toate cele, pe vremea când copiii deja se jucau printre minunăţiile de pe Pământ) S-a gândit că le lipseşte ceva copiilor şi le-a creat şi dat în dar “Hamsterul”.

Am început să studiez un pic animalul şi să încerc diverse idei…

Și în final am ajuns la una care mi-a plăcut şi iată ce a ieşit:

Desenele au ajuns exemplar la timp iar cărticica de poveşti a fost publicată în multe exemplare, spre deliciul celor care le-au primit cadou.

Deşi senzaţia de libertate şi de bine pe care ţi-o dă o bicicletă este de nedescris, am să încerc să punctez câteva motive pentru care merită să te deplasezi sau să te “dai” cu bicicleta…

• Este cel mai eficient mijloc de deplasare

  Energia necesară mişcării masei totale (bicicletă + om) este net inferioară necesarului de energie consumat pentru deplasarea cu alte mijloace de transport. Prin alte cuvinte, se depune o energie foarte mare cu orice mijloc de deplasare (cu maşina şi chiar şi mersul pe jos) faţă de mersul cu bicicleta.

  Iată o analogie a eficienţei bicicletei faţă de alte mijloace de transport:

  Un biciclist care se deplasează 5km consumă 80 de calorii. adică energia dată de un ou:
  0 ( = simbol pentru un ou)
  Mersul pe jos pe 5km, necesită unei persoane energia dată de 3 ouă:
  000
  Un autobuz plin consumă echivalentul a 24 de ouă pe persoană, pe distanţa de 5km:
  000000000000000000000000
  Un tren consumă energia a 36 de ouă pentru fiecare persoană transportată 5km:
  000000000000000000000000000000000000
  O maşină consumă echivalentul energetic a 93 de ouă pentru a transporta o persoană, 5km:
  000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000
  Sursa: http://www.ibike.org/environment/efficiency.htm

• Nu poluează

  Numărul de maşini în România e în continuă creştere, şi nu e nevoie de statistici pentru asta, se poate observa cu ochiul liber. Traficul rutier prezent, comparat cu cel de acum 10 ani în Cluj-Napoca spre exemplu a devenit insuportabil. Multe noxe atât din gaze de eşapament cât şi poluanţi fonici. O bicicletă în schimb e silenţioasă şi nu poluează.
  
  Pentru că îmi place să desenez, îmi plac elefanţii, muntele şi biciclatul.

• E sănătos

  Pedalatul, fiind o mişcare fizică aerobă ajută la antrenamentul inimii, a plămânilor, a vaselor de sânge, reducând astfel riscul problemelor cardiace. Te ţine în formă, ajutând la menţinerea tonusului muscular, reglează circulaţia sanguină, ajută la slăbit . Sunt semne că ajută chiar şi la tratamentul diabetului şi a cancerului.

• E rapid

  Astăzi am făcut în 16 minute cei 5 kilometri jumătate de acasă la birou. La aceeaşi oră, în cazul cel mai bun cu maşina aş fi făcut 30 de minute.

• E terapeutic

  Reduce stresul. E plăcut să pedalezi. Atât în oraş (e adevărat, la început poate fi un pic stresant, până trece perioada de acomodare cu traficul) cât şi în afară.

• Este economic

  Atât costurile efective pentru deplasare cât şi costurile medicale din cauza unei stări de sănătate mai bune vor scădea. O bicicletă bine întreţinută are nevoie de revizii minime. Eu spre exemplu am o bicicletă de 2 ani şi în timpul ăsta n-am dus-o o dată în “service”. N-am avut nicio problemă majoră.

• Te lasă să observi

  Spre deosebire de a fi în spatele unui volan (sau chiar şi pe jos de multe ori), pe bicicletă îţi poţi concentra atenţia şi la mediu în care te afli. De la volan nu vezi nimic decât drumul, de multe ori nu observi decât maşina din faţă, îţi scapă peisajul natural sau urban.

• Ai loc de parcare nelimitat

  Poţi parca aproape oriunde. În oraş. În centrul oraşului! La orice oră. În faţa magazinului unde ai treabă! Ba mai mult, uneori poţi chiar intra cu bicicleta unde ai nevoie (în magazin, curte, etc). În schimb, e criminal să încerci să găseşti un loc de parcare pentru maşină în centru, în plină zi.

Sunt multe alte motive pentru care ai vrea să foloseşti bicicleta ca mijloc de transport, sau pentru recreere. Susţin mersul pe bicicletă şi încerc să o fac cât mai des cu putinţă.
Pe cei din Cluj (dar nu numai), îi invit să participe la Marşul bicicliştilor clujeni, un eveniment lunar prin care se promovează bicicleta ca mijloc privilegiat de transport in oraş. Se întâmplă de obicei în ultima sâmbătă din fiecare lună, cu plecare din parcul Caragiale. Detalii pe ReactieInLant.ro.

Prins fiind în lupta cu timpul am reluat cu greu răspunsul la LineFight. “Bătălia” începută cu Mircea Drăgoi, e un prilej bun de a ne ţine neuronii creativi activi. Dar din păcate disponibilitatea neuronilor ăstora e de cele mai multe ori zero, fiind prinşi cu “diverse” probleme cotidiene…

M-am întâlnit întâmplător acum câteva zile cu Maria Surducan, o ilustratoare foarte talentată membră fondatoare a revistei de benzi desenate Glorioasa Fanzină. Degrabă am cumpărat de la ea cu 4 (patru) lei “Glorioasa Fanzină” cu numărul 5: o revistă mică, dar plină de talent şi dăruire. Mi-a plăcut foarte mult!

M-am urnit şi eu cu greu şi l-am desenat pe DiscoLecter, care îl învinge pe Collecter. Aşteptăm personajul lui Mircea, care o să-l doboare pe DiscoLecter, pe LineFight.com …

Și fiindcă am stabilit cu Mircea că o să desenăm doar alb/negru pe LineFight, iată-l pe DiscoLecter în toată splendoarea coloristică , aici:

Hanniball DiscoLecter

The collectors live in fright
When they hear the music call…
DiscoLecter needs more light
On his shiny disco ball !

Votează-l pe DiscoLecter, pe LineFight!

Acum cinci zile, a văzut lumina tiparului o micuţă carte-poveste, pe care am avut plăcerea de a o vedea crescând dintr-o idee, apoi câteva gânduri aşternute în cuvinte şi câteva schiţe, într-o carte palpabilă, pe hârtie, cu ilustraţii colorate şi tot dichisul (mai puţin ISBN ).

Dar mai mult decât o carte-poveste, „Doi la o putere nouă” este o carte-cadou, creată împreună cu Emma Mocan şi Andrei Rus, şi dedicată Ligiei şi lui Paul Mocan care au pornit pe acelaşi drum împreună, unindu-se prin căsătorie. Textul este scris împreună cu Emma, iar ilustraţiile sunt făcute de Andrei cu un mic ajutor din partea mea.

Şi cum unei cărţi îi stă mai bine pe hârtie decât pe ecranul monitorului, am decis că nu voi publica aici cartea în format electronic. Din păcate însă, am doar un singur exemplar tipărit, dar pot să o arăt oricui mă cunoaşte şi e curios să o vadă, până când (şi dacă) o vom publica într-un număr mai mare.

„Doi la o putere nouă” – o poveste de dragoste şi ‘ecologică’, în patruzeci de pagini:

Despre motive de repugnanţă, sau “cum poţi să mori cu potenţialul neatins”.

Războiul a început! Super-eroii vor cădea unul după altul, răpuşi de ultimul venit!

Vizitaţi LineFight.com

Un război condus din penumbră de Mircea Drăgoi şi Bogdan Stănescu.

Se spune că dacă pui un milion de maimuţe într-o cameră plină cu un milion de maşini de scris şi le laşi un milion de ani, într-un sfârşit o să scoată operele lui Shakespeare. Nu ştiu ce să zic despre asta, dar sigur nu mi-ar plăcea nici măcar să mă imaginez în locul uneia dintre maimuţele în cauză.

Mediul este unul dintre factorii care influenţează viaţa şi personalitatea oamenilor:

Dacă nu ai fi tu, eu nu aş fi eu. Dacă n-ai fi tu, cel care citeşte, probabil că n-aş scrie aşa cum scriu. Oamenii din jur mă determină în a mă comporta într-un anumit fel, a vorbi într-un anumit fel, a gândi într-un anumit fel. Împrumut idei şi expresii, schimb priviri şi minciuni cu oamenii din jur, caut aprobare în fiecare propoziţie şi gest pe care îl fac. Ceea ce mă determină să fiu eu, de cele mai multe ori este persoana de lângă mine… O să râd altfel, o să mă simt altfel sau o să mă abţin să plâng altfel, în funcţie de ceea ce se întâmplă în jur. Şi atunci ce rămâne din mine? Realizez că sunt un amalgam format dintr-o moştenire genetică amestecată cu nişte variabile în permanentă schimbare – mediul înconjurător. Oamenii sunt ca nişte petice de hârtie sugativă care se plimbă într-un mediu plin de cerneluri. Mov, albastru, verde, roşu, negru, o permanentă paletă în continuă mişcare din care se impregnează personalitatea fiecărui individ în parte, creând un tablou pestriţ şi unic.

E interesant când într-un grup de petice se formează anumite modele care pot fi recunoscute: asta se întâmplă când peticele copiază prin simpatie modelul unui petic profund impregnat – peticul alfa. Procesul continuă până la asimilarea totală a culorilor şi a formei, astfel încât oamenii nu mai pot să identifice sursa gestului, a ticului verbal sau a atitudinii comune unui grup. Apartenenţa la grup se identifică prin recunoaşterea modelelor comune.

Din (ne)fericire, tabloul format de un petic nu e vizibil. O relaţie dintre doi oameni care de-abia s-au cunoscut este similară întâlnirii a două pânze albe de tablou înrămate. Faţă în faţă, cu fiecare secundă în care stau împreună se studiază reciproc încercând să prindă în albul descris de celălalt forme şi culori. Ascunşi în spatele pânzei, posesorii aruncă din când în când o mână de vopsea, lăsând să se întrezărească pe faţa vizibilă a pânzei tabloul final, pas cu pas.

Mediul, începând cu imediata apropiere, până la societate sau poziţia satelitului natural terestru – Luna ne determină acţiunile fiecăruia. Un simplu experiment îţi relevă faptul că dacă pui merele din cămară pe masa din bucătărie – o schimbare de mediu deloc evidentă şi la prima vedere neimportantă – sunt probabil cu 50% şanse mai mari ca merele să fie mâncate. Şi asta doar fiindcă erau acolo, la îndemână. Comportamentul oamenilor din casă s-a schimbat, involuntar, doar prin schimbarea unei singure variabile din mediu. (exemplul nu este al meu – îţi mulţumesc, HPV, pentru idee).

Pe vremea facultăţii, pe când încă locuiam într-unul dintre căminele studenţeşti ale universităţii, am scris cu înverşunare un articol pe un forum despre viaţa de cămin. Molipsitoarea viaţă de cămin… Cu miile de tentaţii facile, cu filme, jocuri, muzică şi în general cu dulcea depravare intelectuală atât de la îndemână. Era atât de uşor să te îndepărtezi de orice altă activitate decât jocurile în reţea, vizionat filme sau pierdut vremea ‘pe net’ încât o făceam cu toţii fără urme de regret imediat. Voiam să atrag atenţia şi atunci despre cât de important e mediul, însă din nou dădusem frâu liber Don Quihote-ismului din mine, luptei fără cauză împotriva unor mori de vânt inexistente.

Cel mai important lucru pe care poţi să îl faci dacă vei simţi nevoia să schimbi (ceva în) viaţa ta este nu să încerci să te schimbi pe tine însuţi ci în schimb să-ţi modifici percepţia asupra lucrurilor şi nu în ultimul rând să îţi schimbi mediul. Şi asta nu printr-o luptă cu mori de vânt încercând să schimbi fizic mediul ci pur şi simplu prin schimbarea poziţiei tale faţă de vechiul mediu. Simplu. Nu?!

PS: Dacă te uiţi în jur şi vezi maimuţe clămpănind la maşini de scris, poate că e cazul să ieşi din cameră şi să fugi.

Oregano, carciofo / artichokes, fiore di zucca: pentru cineva care nu a gustat aşa ceva, sună ciudat. “Flori de bostan?!! ale naibii flori de bostan că noi le aruncăm după ce tăiem bostanul la porci…” O fi sunând ciudat, dar toate cele 3 produse vegetale sunt comestibile şi pe lângă asta şi foarte gustoase. Şi mai mult de atât, unele chiar cresc sub nasul nostru.

Dacă ar fi să asociez Italia cu un cuvânt, primul lucru care mi-ar veni în minte ar fi:” mâncarea”. Şi asta nu numai pentru că am o afinitate mioritică faţă de tot ce este comestibil ci mai ales pentru că italienii, pe lângă faptul că au o ţară absolut superbă – deşi cazuri de ţări frumoase dar din nefericire populate s-au mai văzut -, de femei mai puţin frumoase decât restul lumii, bărbaţi chipeşi şi port la mare, fac o mâncare extraordinară. Iată trei exemple de lucruri care dau savoare mâncărurilor italiene:

OREGANO
SOVÂRF s. (BOT.; Origanum vulgare) (reg.) broască, budeană, dost, ferăstău, majoran, milot, stropan, trifoişte, busuioc-de-pădure, busuiocul-feciorilor, măghiran-sălbatic, poala-Sfintei-Mării.

Plantă erbacee perenă aromatică, cu tulpina păroasă, cu flori roşii-purpurii, întrebuinţată la vopsit şi în farmacie; savur (Origanum vulgare) [Var.: sovấrv, şovấrf s.m.] – Din scr. suhovrh.

CARCIOFO
ANGHINÁRE s. (BOT.; Cynara scolymus) (rar) scolim, (reg.) carciofoi.
s.f. Plantă erbacee medicinală cu tulpină subţire şi dreaptă, cu frunze mari crestate, de culoare verde-albicioasă pe dos, cu flori roşii-violacee învelite în solzi cărnoşi comestibili (Cynara scolymus). – Din ngr. ankinára.

FIORE DI ZUCCA
BOSTÁN ~i m. 1) reg. Plantă erbacee cu tulpina târâtoare, cu fructe comestibile mari, rotunde sau lunguieţe, folosite în alimentaţia omului şi a animalelor; dovleac. ~ turcesc. ~ alb.

Dacă ai lucrat vreodată într-o firmă oarecare, dacă ai avut cel puţin o dată un şef, sau ai avut de-a face cu un coleg hăbăuc, te regăseşti foarte uşor în multe din situaţiile din Dilbert. Practic unul dintre secretele unei glume bune, ale unui roman bun sau ale unei benzi desenate este să descrie situaţii în care te poţi identifica foarte uşor. Nu e deloc uşor să creezi un ‘comic strip’ bun. Ai nevoie de personaje amuzante, de o poveste pe măsură, de glume bune. Până ajung să fac şi eu o serie de benzi desenate, mă rezum la 2 schiţe:

(ro: Test pentru obsedaţii de tehnologie: care dintre cei doi gândaci e mai simpatic?)

(ro: Pe un autobuz, către casă: “Dragă, îţi JUR că nu ştiam că tipul băuse!!”)