Primul contact
Aterizarea pe aeroportul din Chennai îmi dă ocazia să văd pe timp de noapte dimensiunea halucinantă a unui oraş de 8 milioane de locuitori. Sutele de mii de luminiţe de la felinarele stradale şi din casele oamenilor licăresc în zare, aranjate într-o încrengătură ce depăşeşte cu mult hubloul avionului. E al patrulea oraş ca mărime din India şi al patrusprăzecelea din întreaga lume. Vezi tot articolul »
Introducere
Poţi spune că te “îmbarci într-o călătorie”, dacă nu urmează să pui piciorul într-o barcă? Dar că ai “încălecat”, atunci când te sui pe un elefant? Ei bine, nu-s nici pe cal, nici în barcă şi nici pe un elefant. Sunt într-un avion în care teoretic zbor, dar practic stau pe un scaun. Nu văd nici măcar norii, fiindcă toate obloanele au fost trase de mult. Sunt ca într-o cutie a timpului şi a spaţiului în care intri, se închid uşile şi – când după câteva ore se deschid – eşti în alt loc.
Vezi tot articolul »
E trecut de zece şi jumătate noaptea şi răcoarea a început să ne învăluie odată cu întunericul. Suntem izolaţi pe un deal deasupra oraşului care cu puţin timp înainte, pe lumină – ne agresa privirea cu muchiile tăioase ale blocurilor de beton spălăcite. Acum oraşul e sclipitor, ca un peşte răpitor care îşi atrage prada cu un tentacul luminos şi minunat.
Vezi tot articolul »
Voicu Bojan m-a întrebat dacă nu vreau să contribui la un articol pe liternet.ro despre fotografie. Articolul cu pricina urma să fie partea a şaptea dintr-un proiect început de Voicu: Fotografia – între imagine şi poveste. Am zis “da” şi iată ce-a ieşit: Rama ca graniţă a lumii (Voicu Bojan, Andrei Pandele, Bogdan Stănescu, Ciprian Ciocan).
Puteţi vedea textul meu şi aici: Despre graniţe şi dragoste.
Am scris deja despre minunatele dulceţuri de casă, dar n-am menţionat cât de mult mi-a plăcut să desenez şi colorez în acuarelă etichetele.
Vezi tot articolul »
Un principiu bun în viaţă e să-ţi respecţi promisiunile făcute, iar atunci când le faci copiilor, ai face bine să te ţii de ele. Copiii cresc şi nu uită uşor ce li s-a promis. Mi-aduc şi-acum aminte de macaraua de jucărie pe care a promis tatăl meu că mi-o va face cadou. N-o văzusem niciodată, cred că imaginea cu macaraua e doar în mintea mea pentru că poate nici nu exista o macara de jucărie pe vremea aceea în România. I-am cerut tatălui meu să-mi aducă aşa ceva şi el a zis că o va face. Dar tatăl meu nu e un om rău, poate a uitat sau n-a găsit. Nu-i port pică, dar – uite că – n-am uitat de macara.
Vezi tot articolul »
“Înot sincron” de Voicu Bojan şi Gicu Șerban e o carte despre fotografie, dar fără imagini, scrisă sub forma unui dialog intim, dar public. Încerc şi eu o perspectivă personală dar din trei dimensiuni diferite, asupra cărţii…
Vezi tot articolul »