Găsesc într-un final chibriturile, şi fără hârtie înfirip cu greu un mic foc unde punem la fiert apă pentru ceai într-o doză de bere de aluminiu. Facem totul bâjbâind şi folosindu-ne de lumina telefonului mobil. Nu sunt becuri la cabana unde ne aflăm. Suntem doi, într-o grădină, pe un deal într-o cabană de vară în construcţie.

Ne-am retras prin proprie voinţă din mrejele luminilor artificiale, din zbuciumul citadelei în care în mod normal vieţuim. De deasupra şi din apropierea oraşului, conştientizarea dependenţei pe care o creează mediul urban e mult mai puternic. Se simte mai puternic decât într-o ieşire la munte sau în afara oraşului. De aici se văd şi limitele pe care ni le-am construit pentru siguranţă cât şi limitele naturale care ni s-au dat. Blocuri, case, şosele, dealurile din orizont, cerul, stelele – toate se contopesc în acelaşi tablou.

Lucrurile pe care le luăm de-a gata mi se par dintr-o dată minunate. Focul care a prins curaj şi care ne fierbe apa e exact de ce avem nevoie. Doza din aluminiu înlocuieşte ibricul atât de la îndemână “acasă”. Apa de ploaie strânsă într-un butoi ia locul robinetului din baie.

Ne sorbim ceaiul şi ne retragem la somn, sub acoperişul cabanei proaspete şi frumos mirositoare a lemn şi răşină. Un ultim ombilic ne leagă totuşi de oraş: un cablu de curent întins provizoriu prin grădini pornind de jos de la o casă de la poalele dealului până la cabană. L-am tras sus în priciul cabanei şi-am pus laptop-ul la încărcat. Realizez cât sunt de dependent de oraş şi de toate anexele lui: de curent, de canalizare, de gaz, de internet, de lumina artificială, de Google, de telefon, de şosele asfaltate, de magazine alimentare…

Oamenii din oraş au uitat să privească în sus.

Puteţi vedea textul meu şi aici: Despre graniţe şi dragoste.

Am scris deja despre minunatele dulceţuri de casă, dar n-am menţionat cât de mult mi-a plăcut să desenez şi colorez în acuarelă etichetele.

În ultima vreme simt tot mai apăsător cum din cauza conectării la lumea virtuală (a se citi “Internet”) gândurile îmi devin virtuale şi se pierd. Iar când gândurile reuşesc să-mi evadeze din virtual în realitatea materialităţii, e atât de plăcut reconfortant! Deşi au ajuns să fie şi ele “virtualizate” (scanate şi transformate în informaţie digitală), desenele astea mici au existat prima dată în lumea reală şi s-au şi materializat într-un final, fiecare într-o “faţă de dulceaţă”.

Un principiu bun în viaţă e să-ţi respecţi promisiunile făcute, iar atunci când le faci copiilor, ai face bine să te ţii de ele. Copiii cresc şi nu uită uşor ce li s-a promis. Mi-aduc şi-acum aminte de macaraua de jucărie pe care a promis tatăl meu că mi-o va face cadou. N-o văzusem niciodată, cred că imaginea cu macaraua e doar în mintea mea pentru că poate nici nu exista o macara de jucărie pe vremea aceea în România. I-am cerut tatălui meu să-mi aducă aşa ceva şi el a zis că o va face. Dar tatăl meu nu e un om rău, poate a uitat sau n-a găsit. Nu-i port pică, dar – uite că – n-am uitat de macara.

Când Voicu Bojan mi-a povestit despre promisiunea pe care le-a făcut-o celor doi copii din dotare (să tipărească o carte cu poveşti cu hamsteri până la Crăciun) şi m-a rugat să-l ajut, involuntar mi-am adus aminte de macara. Voicu avea nevoie de zece ilustraţii, pentru poveştile pe care deja le scrisese. Zece poveşti despre hamsteri care au existat şi trăit (unii chiar mai trăiesc) în casa familiei Bojan. Din păcate n-aveam cum să-l ajut: timpul era scurt, iar eu desenez rar, de plăcere şi fără spor sau cunoştinţe de desen deosebite. În schimb, mi-a venit o altă idee şi anume de a apela la un alt fel de cunoştinţe: nouă prieteni ilustratori talentaţi, pe care urma să-i rugăm să facă fiecare câte un desen. Nouă şi nu zece, pentru că m-am încumetat şi eu să mă alături găştii cu o ilustraţie. Cei care au desenat pentru poveştile minunate scrise de Voicu sunt:

Ana-Maria Gruia, Camelia Popa, George Roşu, Kovacs Katalin, Lucia Mărneanu, Maria Surducan, Mircea Drăgoi, Paul Mureşan, Răzvan Anton, Bogdan Stănescu

Fiecare dintre cei zece a primit o poveste, fără să ştie ce-au primit ceilalţi. Când mi-am primit-o pe a mea, mi-am “primit-o” ! … Era o poveste despre cum Dumnezeu (după ce a creat oamenii, animalele şi toate cele, pe vremea când copiii deja se jucau printre minunăţiile de pe Pământ) S-a gândit că le lipseşte ceva copiilor şi le-a creat şi dat în dar “Hamsterul”.

Am început să studiez un pic animalul şi să încerc diverse idei…

Și în final am ajuns la una care mi-a plăcut şi iată ce a ieşit:

Desenele au ajuns exemplar la timp iar cărticica de poveşti a fost publicată în multe exemplare, spre deliciul celor care le-au primit cadou.

Ne-am hotărât să strângem fotografii, să completăm (să facem unele noi acolo unde nu erau), să scriem despre acest început de viaţă nouă şi să le “legăm” frumos pe rând pe toate pe un mic blog despre 49 de lucruri care ne-au plăcut la nunta noastră. Am ajuns la numărul doisprezece şi numărătoarea continuă.

Află de ce am facut asta, şi multe altele pe emocan.bstanescu.com

Deşi senzaţia de libertate şi de bine pe care ţi-o dă o bicicletă este de nedescris, am să încerc să punctez câteva motive pentru care merită să te deplasezi sau să te “dai” cu bicicleta…

• Este cel mai eficient mijloc de deplasare

  Energia necesară mişcării masei totale (bicicletă + om) este net inferioară necesarului de energie consumat pentru deplasarea cu alte mijloace de transport. Prin alte cuvinte, se depune o energie foarte mare cu orice mijloc de deplasare (cu maşina şi chiar şi mersul pe jos) faţă de mersul cu bicicleta.

  Iată o analogie a eficienţei bicicletei faţă de alte mijloace de transport:

  Un biciclist care se deplasează 5km consumă 80 de calorii. adică energia dată de un ou:
  0 ( = simbol pentru un ou)
  Mersul pe jos pe 5km, necesită unei persoane energia dată de 3 ouă:
  000
  Un autobuz plin consumă echivalentul a 24 de ouă pe persoană, pe distanţa de 5km:
  000000000000000000000000
  Un tren consumă energia a 36 de ouă pentru fiecare persoană transportată 5km:
  000000000000000000000000000000000000
  O maşină consumă echivalentul energetic a 93 de ouă pentru a transporta o persoană, 5km:
  000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000
  Sursa: http://www.ibike.org/environment/efficiency.htm

• Nu poluează

  Numărul de maşini în România e în continuă creştere, şi nu e nevoie de statistici pentru asta, se poate observa cu ochiul liber. Traficul rutier prezent, comparat cu cel de acum 10 ani în Cluj-Napoca spre exemplu a devenit insuportabil. Multe noxe atât din gaze de eşapament cât şi poluanţi fonici. O bicicletă în schimb e silenţioasă şi nu poluează.
  
  Pentru că îmi place să desenez, îmi plac elefanţii, muntele şi biciclatul.

• E sănătos

  Pedalatul, fiind o mişcare fizică aerobă ajută la antrenamentul inimii, a plămânilor, a vaselor de sânge, reducând astfel riscul problemelor cardiace. Te ţine în formă, ajutând la menţinerea tonusului muscular, reglează circulaţia sanguină, ajută la slăbit . Sunt semne că ajută chiar şi la tratamentul diabetului şi a cancerului.

• E rapid

  Astăzi am făcut în 16 minute cei 5 kilometri jumătate de acasă la birou. La aceeaşi oră, în cazul cel mai bun cu maşina aş fi făcut 30 de minute.

• E terapeutic

  Reduce stresul. E plăcut să pedalezi. Atât în oraş (e adevărat, la început poate fi un pic stresant, până trece perioada de acomodare cu traficul) cât şi în afară.

• Este economic

  Atât costurile efective pentru deplasare cât şi costurile medicale din cauza unei stări de sănătate mai bune vor scădea. O bicicletă bine întreţinută are nevoie de revizii minime. Eu spre exemplu am o bicicletă de 2 ani şi în timpul ăsta n-am dus-o o dată în “service”. N-am avut nicio problemă majoră.

• Te lasă să observi

  Spre deosebire de a fi în spatele unui volan (sau chiar şi pe jos de multe ori), pe bicicletă îţi poţi concentra atenţia şi la mediu în care te afli. De la volan nu vezi nimic decât drumul, de multe ori nu observi decât maşina din faţă, îţi scapă peisajul natural sau urban.

• Ai loc de parcare nelimitat

  Poţi parca aproape oriunde. În oraş. În centrul oraşului! La orice oră. În faţa magazinului unde ai treabă! Ba mai mult, uneori poţi chiar intra cu bicicleta unde ai nevoie (în magazin, curte, etc). În schimb, e criminal să încerci să găseşti un loc de parcare pentru maşină în centru, în plină zi.

Sunt multe alte motive pentru care ai vrea să foloseşti bicicleta ca mijloc de transport, sau pentru recreere. Susţin mersul pe bicicletă şi încerc să o fac cât mai des cu putinţă.
Pe cei din Cluj (dar nu numai), îi invit să participe la Marşul bicicliştilor clujeni, un eveniment lunar prin care se promovează bicicleta ca mijloc privilegiat de transport in oraş. Se întâmplă de obicei în ultima sâmbătă din fiecare lună, cu plecare din parcul Caragiale. Detalii pe ReactieInLant.ro.

Prins fiind în lupta cu timpul am reluat cu greu răspunsul la LineFight. “Bătălia” începută cu Mircea Drăgoi, e un prilej bun de a ne ţine neuronii creativi activi. Dar din păcate disponibilitatea neuronilor ăstora e de cele mai multe ori zero, fiind prinşi cu “diverse” probleme cotidiene…

M-am întâlnit întâmplător acum câteva zile cu Maria Surducan, o ilustratoare foarte talentată membră fondatoare a revistei de benzi desenate Glorioasa Fanzină. Degrabă am cumpărat de la ea cu 4 (patru) lei “Glorioasa Fanzină” cu numărul 5: o revistă mică, dar plină de talent şi dăruire. Mi-a plăcut foarte mult!

M-am urnit şi eu cu greu şi l-am desenat pe DiscoLecter, care îl învinge pe Collecter. Aşteptăm personajul lui Mircea, care o să-l doboare pe DiscoLecter, pe LineFight.com …

Și fiindcă am stabilit cu Mircea că o să desenăm doar alb/negru pe LineFight, iată-l pe DiscoLecter în toată splendoarea coloristică , aici:

Hanniball DiscoLecter

The collectors live in fright
When they hear the music call…
DiscoLecter needs more light
On his shiny disco ball !

Votează-l pe DiscoLecter, pe LineFight!

Te întrebai unde să bei un ceai bun în oraş, în Cluj-Napoca?

Întrebarea s-a pus şi pe grupul de utilizatori “I Love Cluj” de pe una dintre cele mai mari reţele sociale de pe internet, grup care are (la data publicării articolulului) aproape 12,000 de fani!

Unde îţi bei ceaiul în Cluj?

Dintre răspunsurile date de iubitorii de Cluj, am luat 10 dintre ceainăriile indicate şi am făcut din ele un mini-proiect documentar. Cu lista în mână, acum 3 zile, împreună cu Emma am vizitat fiecare dintre cele zece ceainării sau cafenele unde se bea ceai, am cerut aprobarea de a face fotografii, şi am documentat totul.
A durat în total 3 zile: o zi documentare, apoi scrierea textelor şi editare fotografii şi în final publicarea.

Zece ceainării în Cluj-Napoca…

Top 10 Tea Houses in Cluj

• Textele sunt în engleză şi sunt publicate pe site-ul Explorra.com, dezvoltat în cadrul firmei la care lucrez: Lateral;
• Fotografiile (aproape 100) sunt realizate de mine;
• Articolele sunt scrise de Emma Mocan;

Iată şi lista ceainăriilor (o găsiţi mai frumos detaliată şi în linkul de mai sus: Top 10 Tea… ):

• Cărturești
• Flowers Tea House 1911
• Q Caffe
• Samsara
• Studio Art and Performance Bar Café
• Quo Vadis Café
• Amadeus Mozart Café
• La port
• Puzzle
• Qui One Quint

Deci găseşti în Cluj cam tot „ceai” vrea.

Acum cinci zile, a văzut lumina tiparului o micuţă carte-poveste, pe care am avut plăcerea de a o vedea crescând dintr-o idee, apoi câteva gânduri aşternute în cuvinte şi câteva schiţe, într-o carte palpabilă, pe hârtie, cu ilustraţii colorate şi tot dichisul (mai puţin ISBN ).

Dar mai mult decât o carte-poveste, „Doi la o putere nouă” este o carte-cadou, creată împreună cu Emma Mocan şi Andrei Rus, şi dedicată Ligiei şi lui Paul Mocan care au pornit pe acelaşi drum împreună, unindu-se prin căsătorie. Textul este scris împreună cu Emma, iar ilustraţiile sunt făcute de Andrei cu un mic ajutor din partea mea.

Şi cum unei cărţi îi stă mai bine pe hârtie decât pe ecranul monitorului, am decis că nu voi publica aici cartea în format electronic. Din păcate însă, am doar un singur exemplar tipărit, dar pot să o arăt oricui mă cunoaşte şi e curios să o vadă, până când (şi dacă) o vom publica într-un număr mai mare.

„Doi la o putere nouă” – o poveste de dragoste şi ‘ecologică’, în patruzeci de pagini:

Despre motive de repugnanţă, sau “cum poţi să mori cu potenţialul neatins”.