Te aşteptam. Cu ochii închişi, tăcut, aşteptam să vii.
Să îţi simt primul picur ca primul sărut pe creştet – lin, mătăsos, alunecând în jos pe tâmplă.
Şi apoi să mă las purtat de vânt pe străzile lucioase sub sărutările tale.
Mall, City Plaza, high heels, high life, high.
Taximetrişti blazaţi pe Dacii tapiţate cu mii de briz-briz-uri, vitalul claxon, declicul de fază lungă, extensii ale personalităţii de şofer de dacie în oraşul Miticilor. Sictir…
Fratele meu, Moşule, rareori Tată, de cele mai multe ori Bă!
Frumoasele fete, frumoasele străzi, frumoasele clădiri, frumoasa spurcată şi întortocheată junglă citadină prin care mişună sutele de mii de suflete.
Sunt pe galben. Între roşu şi verde, sau între verde şi roşu.
E starea de incertitudine ambivalentă. O iei la stânga sau la dreapta? Rămân pe loc sau pornesc mai departe?
Mai groaznic decât o incertitudine cu două răspunsuri e când incertitudinea are zero sau un infinit de optiuni posibile.
În sfârşit am reuşit să ies din ciclul vieţii de oraş: sfârşitul ăsta de săptămână am fost la munte în Călimani..
Vremea a fost bună, muntele a fost blând iar afinele deşi târzii, au fost coapte şi delicioase. Printre altele (nu multe ce-i drept) am participat şi la un concurs organizat de un club montan din Iasi, (Turistor). Una din probe (proba de regularitate) presupune efectuarea unui traseu impus şi atingerea unor posturi pe parcurs, fiecare marcate cu un cuvânt. La sfârşitul probei de regularitate, fiecare echipâ urma să facă o poezie, un eseu etc, cu respectivele cuvinte pentru o probă ulterioară, proba de cultură. Tot ce pot sa zic e că ciudată inspiraţie au avut baieţii de la Turistor când au ales cuvintele, dar iată ce a rezultat…
Ciudat cum alcoolul dozat în cantităţi suficiente dar nu exagerate reuşeşte să dezinhibe cele mai fetide sentimente de disociere socială şi inabilitate de a stabili orice relaţie interumană. Sunt un pic ameţit şi mai mult mai mult singur. Mă deteriorez pe zi ce trece şi nu îmi dau seama dacă ar trebui să mă bucur că deşi timpul trece (şi îl simt profund cum trece) pe lângă mine, totuşi îl savurez cum îmi place mie, sau dimpotrivă ar trebui să mă îngrijorez privind la fiecare minut, oră, zi sau suflet pierdut.
Mi-e dor de cineva căruia să mă dedic şi să îl cuprind şi să mă cuprindă în mrejele sufletului. Mi-e dor de lucruri mărunte – de lucruri mărunte.
M-a cuprins melalcoolia.
Primul meu text pe primul meu blog. Nimic atipic. Cred că toată lumea îşi începe aşa primul blog. Din experienţa proprie şi existenţa alături de mine de 24 de ani încoace, sper că blogul acesta să nu fie de la început sortit sfârşitului, ci o serie de consecventă de note, gânduri şi idei.