O descriere de Bogdan Adrian Stănescu

Lumea văzută în imagini prin obiectivul aparatului de fotografiat şi în gânduri prin cuvintele lui Bogdan Adrian Stănescu.

Ultimele însemnări din jurnal:

Nunta indiană

Nov 22, 2011

Nunta indiană

Una dintre asemănările dintre a fi alături de un inginer sau alături de un artist este că în ambele cazuri se pot întâmpla lucruri neprevăzute, ieşite din comun. Diferenţa în schimb e că dacă lângă un inginer nu te aştepţi să se întâmple excepţii, lângă un artist, ai face bine să te aştepţi la surprize. E un lucru minunat să ieşi din făgaşul pe care ţi-l aşezi şi să faci lucruri neaşteptate, lucru care de multe ori le lipseşte persoanelor foarte calculate.

Când am aflat că mergem cu două zile mai repede pentru a lua parte la o nuntă indiană la care ne-am “cerut” să participăm, am dat ochii peste cap :). Când mi s-a spus “nu puteţi veni în 1 noiembrie, e nunta surorii mele”, n-aş fi îndrăznit să am curajul să întreb: “aa.. ce frumos, putem veni şi noi?“. Dar iată că Liviu a avut şi inspiraţia şi uşurătatea de a întreba, aşa că avem privilegiul de a participa la o nuntă hindusă, nunta surorii lui Malik, Archana cu Fredrick.

Înainte să plec din România, m-am documentat un pic despre nunţile indiene, însă habar nu aveam la ce să mă aştept de la o nuntă Hindu. Am aflat doar că mireasa va purta roşu, deci ar fi bine să nu fii în roşu şi nici în alb, că e de doliu. Și că la sfârşitul nunţii, cuplul se va învârti de câteva ori în jurul unui foc. Atât! În rest, aveam să aflu direct la faţa locului.

Nunta

În Chennai e multă mizerie. Gunoi răvăşit prin toate părţile; din loc în loc cineva doarme pe trotuar sau pe stradă; câini subnutriţi amorţiţi de căldură; câte o vacă mănâncă din gunoaie, bălţi şi praf amestecate cu şoselele zgomotoase. Însă ce e mai greu de înghiţit nu e mizeria şi sărăcia exterioară, ci contrastul dintre această mizerie şi locurile extravagante care încep după uşile automate ale unui mall sau ale hotelurilor de lux.

După un drum cu taxiul de şapte kilometri făcuţi în aproape o oră prin traficul încâlcit din oraş, ajungem la hotelul de cinci stele unde va avea loc nunta. În capătul unei sălii elegante pentru evenimente a hotelului, e instalat un mic templu adus special pentru nuntă şi patronat de zeul elefant Ganesha. În altă parte, trei muzicanţi asigură fundalul sonor cu sunete care pentru noi sună a muzică sacră indiană. Dar poate că nu e.
Pe templul-scenă stau cei doi miri şi trei brahmani (preoţi hinduişti), pierduţi printr-o sumedenie de fructe, lumânări, flori şi alte elemente simbolice. Unele dintre ele sunt ofrande aduse zeilor, altele simbolizează cele cinci elemente din hinduism: pământul, apa, focul, aerul şi vidul.

Urmând ritualulului de spălare al picioarelor părinţilor: în care întâi mirele, apoi mireasa, presară peste picioare celor care le-au dat viaţă simbolurile celor cinci elemente, în public se împarte orez amestecat cu praf de curcuma (turmeric) şi petale de trandafiri. Iau şi eu, explicăndumi-se că invitaţii le vor arunca deasupra mirilor în semn de bun augur, la un moment precis. Știu că nu pot să ratez momentul, pentru că fotograful oficial şi cameramanul se bagă în faţa tuturor, cu precădere în momentele importante. Toată nunta pare un mic studio foto/video sau un platou de filmare.

Muzica se înteţeşte şi în faţa scenei deja plină cu peste şaisprăzece oameni – rude ale mirilor şi brahmanii – strânşi în jurul unui foc, se postează echipa media. Mirele îi leagă miresei la gât un colier, marcând momentul cu orezul şi petale care zboară din toate părţile către ei.

După încă două scene ritualice în care ea e în spatele unei pânze şi el îi pune degetul pe bindi (să nu vă gândiţi la cine ştie ce, este vorba de punctul acela roşu de pe frunte!) la care nu le cunosc semnificaţia, urmează o a treia scenă, ludică. Într-o joacă în care fiecare se fereşte, mirii îşi agaţă unul altuia ghirlande de flori la gât. La sfârşit, la indicaţia regizorală a fotografului şef, se opresc pentru o poză şi apoi trec la următoarea parte: pusul inelelor, însă nu pe degetul inelar, ci pe degetele de la picioare, unde mirele va pune miresei cele două inele, simbolizând căsătoria.

Mirii mai aduc un prinos zeilor presărând orez peste foc, stau la o fotografie regizată şi se aşează apoi în mijlocul templului unde aşteaptă invitaţii care vor să vină cu binecuvântări şi cadouri (unde – ca la noi – se primesc şi cadouri sub formă de bani).

În încheiere

Muzica se opreşte, şi încetul cu încetul invitaţii ies la o gustare cu bufet suedez dar cu preparate indiene fine, unde ieşim şi noi. Dar asta nu înainte să îi descoasem un pic pe preoţii hinduişti despre semnificaţiile ceremoniei la care am asistat. Seara a urmat o recepţie, în aceeaşi sală de evenimente, însă templul a fost dezasamblat şi dus. Dacă dimineaţă erau aproximativ patruzeci de oameni, seara în schimb au venit mult mai mulţi invitaţi, care au socializat şi şi-au făcut poze cu mirii pe muzică occidentală, de lift (muzak).

A fost o experienţă culturală deosebită. Ne aşteptam la o nuntă cu dansuri, dar se pare că în sud, dansurile nu sunt un obicei. Ne aşteptam ca nunta să fie într-un templu, dar se pare că templul s-a constituit într-un hotel. În rest nu ne aşteptam decât să fim uimiţi, ceea ce s-a şi întâmplat. Eşti mult mai aproape de fundamentele unei culturi noi dacă poţi să participi la o nuntă şi eventual la o înmormântare. Aşa că a fost un privilegiu pentru amândoi faptul că am făcut parte dintre nuntaşii unei căsătorii indiene de rit hinduist, în India, venind din partea familiei.

(Sfâşitul părţii a patra dintr-o serie de însemnări din Chennai, India. Vezi partea a cincea.)

...vezi toate însemnările în cuvinte

Ultima fotografie adăugată:

Salty reflections

Nov 19, 2011

Reflection of trees in a salty lake at Sovata (jud. Mureş, România), early autumn.