Puţină sinceritate
Viaţa în societatea şi epoca în care mă găsesc devine pe zi ce trece tot mai sărăcită de conţinut.
Sunt de-a dreptul dresat să reacţionez pozitiv şi să dau din coadă la lăpticul Lulu, făcut cu dragoste pentru mine, la Koca Cola care îmi trezeşte pofta de viaţă, la Banca Y care ţine la mine şi îmi dă credite mai mari şi alte mii de produse ale căror producători îmi au grija. Şi asta pentru că eu, utilizatorul final al produsului sunt cel mai de preţ avut pe care îl are producătorul.
În realitate, pentru fabrica X sau banca Y eu rămân doar un consumator pentru care nu există nici o legătură de afecţiune în afară de cea înfiripată de banii pe care îi plătesc în schimbul produselor sau serviciilor pe care mi le furnizează. Mesajul produsului şi-a pierdut valoarea informaţională, devenind o falsă declaraţie de amor: “honey, I love you.. now bend over!”.
Şi, pe lângă faptul că în fiecare zi mă bălăcesc în simulacrul de dragoste creat în publicitate de minţile copywriterilor(en) sau ale sutelor de departamente de PR, aceeaşi schemă o regăsesc în multe alte mecanisme în care mă aflu.
Adevărul este ca sinceritatea nu se vinde la fel de bine ca şi confortul dat de promisiunea unei relaţii în care cuiva îi pasă de tine.
- How do you do? – Fine, thanks, how do you do?. Mint zâmbind şi trec mai departe.