Deschid ochii şi încerc să îmi întind o mână, să prind în joacă un nor în cauşul palmei. Doar că – dintr-o dată – observ uimit că palmele mi-au dispărut, cu mâini cu tot. În locul lor, două aripi gri, imense, greoaie…

Haha.. nu se poate… nu mai ştiu ce am făcut înainte să mă întind în iarbă, dar îmi aduc perfect aminte cum stând pe spate să privesc norii, m-am sprijinit în coate! Şi sunt sigur că aveam mâini în loc de aripile astea uriaşe… La naiba! Cum o sa ajung acum acasă? Ce-o să zică cei care mă cunosc? mă vor crede nebun.. Poate că de fapt chiar sunt nebun! Dar pot să jur că înainte sa deschid ochii aveam degete în loc de pene şi mâini, mâini, nu aripi!

…Oare.. pot să şi … zbor?

Fac doi paşi în spate, îmi iau avânt şi .. zbor!! zbor!.. zboooorrrr! Sunt nebun de-a binelea… Mă simt ca un grăunte de nisip în cădere de pe un vârf de munte. Beat de fericire văd cum aripile care mi-au crescut din umeri, gri, mari, au o voinţă proprie, şi îşi croiesc drum prin văzduhul de vară timpurie peste sate, râuri, şi mii de alte puncte multicolore.

Ai visat când erai copil că poţi zbura? Eu am zburat de multe ori..