Omagiu mefistofelicului meu prieten şi coleg cu coada-i metafizică mereu în mişcare, înţepând în stânga şi în dreapta.

Dacă e ceva de tulburat, atunci să tulburăm! Să râcâim până la ultima pată de suflet fals “aşezată” ! Să creăm disonanţe acolo unde este loc, să sporim incertitudinea şi neliniştea, dar tocmai pentru a le sublinia prezenţa, ignorată de sufletele leneşe.

Vi se prezintă Mircea Drăgoi: