O descriere de Bogdan Adrian Stănescu

Lumea văzută în imagini prin obiectivul aparatului de fotografiat şi în gânduri prin cuvintele lui Bogdan Adrian Stănescu.

Ultimele însemnări din jurnal:

Frig

Dec 11, 2005

O simt înainte să apară… ies dimineaţa sau seara târziu când e linişte afară şi respir profund. E momentul când mirosul frunzelor ruginite se estompează şi în locul jilavului miros tomnatic, îmi pătrunde în nări izul iernii. Miroase a iarnă.


Îmi place sunetul de viscol în zăpadă.

Îmi imaginez o casă pierdută pe vreun deal sau o câmpie în pustietate (oare cuvântul “pustă” are vre-o legătură cu “pustietate”?). Noapte, înăuntru e cald, lemnele trosnesc mofturoase în foc, lumina e molcomă iar de afară pătrunde nestingherit sunetul singuraticului viscol care bântuie troienile de zăpadă.

Aştept sa ningă, să cureţe mizeria citadină, să niveleze orice adâncitură sau dâlmă, orice zomot să îl amuţească, să fie atât de frig încât sa vii îmbujorat de afară cu zăpadă pe umeri.

Aş vrea să ningă iarna asta mult de tot, aşa cum obişnuia să ningă atunci când eram copil şi aşteptam la fel de mult ninsoarea. Câtă fericire era în glasul celui care striga într-o oră oarecare de şcoală generală, pentru prima oară în anul respectiv: “Niiinge!” .. Cu toţii fugeam din bănci să ne uităm bucuroşi pe geam cum fulgii plăpânzi încep să tremure în văzduh cernuţi de undeva din nori.

Acum probabil că nu va mai fi nimeni împrejur care să strige la fel de vioi şi clar, dar încă aştept cu aceeaşi emoţie minunata zăpadă.

...vezi toate însemnările în cuvinte

Ultima fotografie adăugată:

Salty reflections

Nov 19, 2011

Reflection of trees in a salty lake at Sovata (jud. Mureş, România), early autumn.