mortua est
Nu l-am cunoscut… N-aş putea să spun că ştiam multe despre el, dar când am aflat despre moartea lui…
Când am aflat despre moartea lui m-am întristat amarnic. Şi asta nu pentru că trebuia să lucreze pentru mine şi că îl plătisem anticipat, ci mai ales pentru că era tânăr… Promitea mult… Citisem despre el că avea sclipire – era valoros. Iar sclipirea e unul dintre dezideratele pe care le are oricare angajator în ziua de azi. Acum, după moartea lui, toată lumea va auzi de el, ca un geniu sfârşit tânăr. Trecerea lui în nefiinţă n-a însemnat stingerea unei stele ci din contră, apariţia uneia noi în întunecatul univers.
Fixpix, epix, fixpixel… acum el.. Acum câţiva ani am vrut să înfiinţez o firmă a cărei nume l-am rumegat îndelung iar când în cele din urmă l-am găsit, m-am izbit de o problemă serioasă de branding: deşi în engleză numele era perfect (dinamic, creativ, cu substrat, etc), citit pe româneşte era sortit eşecului de la prima aşternere pe foaie: Pixel Beat. Mă şi vedeam silabisind la telefon numele firmei şi răspunsul invariant de pe partea cealaltă: “Beat?” “-Da, dom’le Pi-xel-Beat”.
Eh, şi uite, nici de pixelul meu beat nu am mai auzit nimica, iar acuma unul dintre cei 1.764.000 de pixeli ai monitorului meu proaspăt cumpărat azi, a venit mort…
Lux eterna.